Meniu Închide

Mausoleul Mateiaș

Ridicat din inițiativa filialei locale a societății „Cultul eroilor” cu participarea materială a localnicilor, mausoleul de la Mateiaș a fost construit de antrepriza italianului De Nicolo între 1928-1935 după planurile arhitecților D.I.Berechet și State Balosin.

Interiorul, pictat inițial de Olga Greceanu, având ca tema eroismul Armatei române și colaborarea cu Aliații, s-a deteriorat din cauza condițiilor climatice și a fost înlocuit în anii 1980-1984 cu mozaicuri tip „Murano”.

Un basorelief de mari dimensiuni, operă a sculptorului câmpulungean Radu Adrian, prezintă o scenă de luptă încadrată de doua texte ce redau mesajul luptătorilor de la Mateiaș și răspunsul generației actuale.

În cele două mari săli construite la baza monumentului vizitatorii pot cunoaște contribuția României în prima conflagrație mondială și importanța luptelor din zonă în toamna lui 1916 (în prima încăpere) și pot intra în atmosfera momentului prin intermediul dioramei (în cea de-a doua încăpere).

 

[sursa: https://muzeulcampulung.ro]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *